Adrian Adam

Colaborator (Cluj)

28 opinii

1 fotografii

0 videoclipuri

12 prieteni

0 abonați

49 like-uri

113 comentarii

Adrian Adam

16 Februarie 2012, 13:25 • Vezi toate opiniile lui Adrian Adam

Arşinel Vengăr

Milan i-a nenorocit aseară pe “englezii” de la Arsenal, administrându-le un cinstit şi cam indulgent 4-0. Atenţie, AC Milan în Italia nu câştigă cu echipele importante (Lazio, Juventus, Inter, Napoli) ci se mulţumeşte, în cel mai bun caz, cu un egal chinuit. Ei bine, Milanul acesta neconvingător în campionat şi putioncios doar cu echipele mici, de la care au mai lipsit şi Pato, Cassano, Gattuso, Nesta, Zambrotta (adică jumătate din echipă), a înscris aseară în poarta lui Arsenal după pofta inimii.

Şi mai interesant e că rossonerii nu au făcut meciul vieţii lor, nici nu au prins o zi fabuloasă în care să le fi intrat totul. Nu, din contră, Milan n-a excelat prin nimic, n-a murit pe teren, n-a făcut risipă de efort, a jucat ca de obicei, simplu, dar destul de precis, vizând mereu breşele defensive, bazându-se pe cei 2-3 oameni ofensivi ai lor. Ba mai mult, Milan a fost privată de un penalty evident în prima repriză şi a ratat încă 3-4 ocazii mari pe final.

De celalată parte Arsenal nu doar că n-a jucat absolut nimic, dar au fost momente în jocul de aseară în care se părea că van Persie, Song, Sagna, Ramsey sau Arteta sunt mai lenţi şi mai prăfuiţi decât Abiatti (35), Seedorf (36), van Bommel (35), sau Ambrosini (35). Până şi raportul posesiei, la care Arsenal ar fi fost de aşteptat să exceleze nu a fost cu mult în favoarea englezilor decât spre finalul meciului când italienii au scăzut puţin turaţia motoarelor. Am văzut o singură ocazie mare a lui Arsenal, scoasă de Abbiati care intrase în hibernare datorită plictiselii şi lipsei de evenimente din propriul careu.

La conferinţa de presă Arşinel Vengăr a dat dovadă (a câta oară?) de maturitate, şi-a asumat responsabilitatea şi a recunoscut cu tristeţe că de data aceasta nu mai poate invoca gazonul ca scuză pentru umilinţa echipei sale. Totuşi nu a uitat să precizeze că acesta a fost dezastru, adică, deşi n-a zis direct, terenul a diminuat semnificativ evoluţia unei echipe atât de tehnice şi magice precum e Arsenalul  său.

Să sperăm, totuşi, că şefii şi suporterii tunarilor se vor plictisi şi ei la un moment dat de rezultatele şi performanţele de felul celor de aseară (0-4, 1-8 etc) şi vor aduce în sfîrşit un antrenor pe Emirates, iar scouterul Vengăr îşi va găsi de lucru pe la diverse academii, pentru că deşi n-o zice nimeni francezu’ doar la scouting se pricepe.

sursa foto.

sursa digitalsport.ro

Sunt 3 persoane carora le place.
criticul89 tb sa fii prea prost sa razi de wenger !!! pai wenger e cel mai bun antrenor din lume (dupa parerea mea); asta e politica lui; bani inventiti in tineri si sa incerce sa castige tot ce e posibil; suporterii sunt deja obisnuiti cu stilul lui wenger si eu din acest motiv ador arsenalul; uite asa cum o vezi tu in 2004 a avut vreo 50 de meciuri fara infragere in campionat si in 2006 a ajuns pana in finala citeste tot

16 Februarie 2012, 15:06 • Imi place (2 persoane)

Adrian Adam "criticul89 La cei 23 de ani ai tai ar trebui sa scoti lucruri mai inteligente. Judeci textul dupa prejudecata ca tin eu cu Steaua, n+am ce sa+ti cer. Pe tine marele suporter al lui Arsenal nu te duce capul ca ceva nu e in regula daca dupa o norocoasa finala de Champions League si dupa cativa ani buni timp de 8 ani el nu a mai contat in campionat si in Europa? Principiul tau de suporter ca echipa citeste tot

16 Februarie 2012, 15:19 • Imi place (1 persoane)

Adrian Adam @Criticul Bai baiatule, acum vad ce-ai scris! Doamne, ce tampenii poti scrie, nu cred ca esti constient de ce faci! Pai daca Wenger cu 3 titluri si o finala de Champions League e cel mai mare antrenor din lume dupa parerea ta, atunci Ferguson, Mourinho, Guardiola, Ancelotti si Lippi care au 2 trofee Champions League castigate, pe langa multe campionate, cupe, supercupe si alte finale pierdute....aia citeste tot

16 Februarie 2012, 15:36 • Imi place (1 persoane)

Liviu Chis Domnul ziarist, pot să vă întreb de unde ați scos scorul cu 1-8 ? Asta demonstrează cât sunteți de informat. Pentru restul de exegeți ai fenomenului Arsenal: „câinele moare de drum lung, prostul de grija altora„. Cât timp suporterii nu fac răzmeriță să scoată pe Wenger în decor, voi, babuinii de tastatură, de ce ați face-o? Echipele mari mai pierd , uneori rușinos, dar suporterii cunosc noțiunea de fotbal - echipa - fair play, etc. Românii microbiști aruncă cu lături. V-ați întrebat câți jucători îi mulțumesc lui Wenger că i-a adus în fotbalul adevărat? Răspunsul nu-l găsiți în mocirla de pe la noi. DIxit!

16 Februarie 2012, 15:38 • Imi place

Liviu Chis Aș adăuga, domnule ziarist, că tu cu apelativul tău , demonstrezi că nu ai valori morale. Dacă ar mai trăi, pe Baudelaire l-ai numi „drogat” , deși numele lui a rămas în analele literaturii universale, pe când articolul tău e bun de predat la categoria „ziarist și degeaba”.

16 Februarie 2012, 15:40 • Imi place

Adrian Adam Liviu, my friend, Nu sunt ziarist, sunt un suporter care atunci cand e facut "prost" raspunde cu acceasi moneda, din pacate. Da, am gresit la aia cu 8-1, era de fapt 8-2 (ma refer la meciul tur cu Manchester), intr-adevar gafa mea e impardonabila, ce sa mai zic. Chiar si asa, fie ca-i 8-1, fie ca-i 8-2, umilinta lui Vengarr e la fel de mare!

16 Februarie 2012, 15:47 • Imi place

criticul89 hai sa o luam pe rand ca vad ca te ataci prea rau cand cineva nu e de acord cu articolele scrise: eu am tras concluzia ca esti stelist dupa felul in care judeci ! stelitii de obicei vor performanta rapida, trofee multe si cand nu le convine jocul echipei singura concluzie e sa dai afara toti jucatorii si sa schimbi antrenorul instantaneu! nu asta e si politica echipelor din anglia si mai a lui arsenal; citeste tot

16 Februarie 2012, 15:48 • Imi place

Adrian Adam Liviu, Stai linistit ca nu esti singurul care a citit "Le felurs du mal" nici singurul care stie ce inseamna aia simbolism in poezie romana sau franceza. Cand vei intra in istorie cu ceva atunci sa-mi dai mie lectii de cultura generala sau texte despre fotbal, pana atunci...uita-te la meciurile lui Arsenal si inregsitreaza umilintele tunarilor meci de meci dar si prostia lui Vengar.

16 Februarie 2012, 15:54 • Imi place

Liviu Chis Totuși, ai putea să renunți la aceste apelative. Când o să faci cu adevărat ceva în viață poți să te legi de cine și când vrei. În rest, numai de bine. Suporter al echipei Arsenal nu ești, iar dacă ești al altei echipe, te-ai cam rătăcit. Cât despre 8-1 , 8-2 , nu contează scorul. Manutd a luat 6 de la Mancity. Asta ce demonstrează? Ideea e că toți apărem în mass-media să ne dăm cu părerea despre lucruri care uneori , ne depășesc. Arsenal e Arsenal, Wenger e om, greșește, eu sunt suporter (vb. a suporta) , Domnia Voastră scrieți din lipsă de ocupație. Numai bine. Arsenal, te iubim!

16 Februarie 2012, 15:58 • Imi place

Adrian Adam Liviu Nu trebuie sa fiu suporterul unei echipe ca sa spun ceva despre aceea echipa sau despre antrenor. Din moment ce urmaresc meciurile echipei respective atunci pot sa spun ce vreau eu, mai ales daca am argumente. Sigur, argumentele mele pot fi subiective, nu trebuie sa le valideze Comisia Europeana sau CEDO ca sa fie crezute sau acceptate. Chiar daca am o calitate de privitor neutru sau chiar cea de rival pot sa scriu ce vreau despre ce echipa asta chiar daca nu am intrat in istoria lumii. Motivul pentru care scriu ma priveste, alta intrebare trebuie pusa: nu cumva si tu postezi pe-aici tot din lipsa de ocupatie? Si hai s-o lasam asa, sa nu comparam punctele, victoriile si performantele lui Ferguson cu cele ale lui Vengar....

16 Februarie 2012, 16:11 • Imi place

Adrian Adam criticul89 Daca sunt fanul lui Juve asta nu inseamna ca nu judec si nu protestez la prostiile si tampeniile pe care le-au facut Secco, Agnielli si toti antrenorii lui Juve pana in prezent, inclusiv Conte! In afara de 1-2 chestii despre Conte am scris doar critic, la fel despre majoritatea jucatorilor. Eu nu sunt multumit cu o finala (2003) si cu lucrurile care se intampla acolo. Dar fanii lui Arsenal, citeste tot

16 Februarie 2012, 16:13 • Imi place

criticul89 da omule, dupa parerea mea, wenger e cel mai bun antrenor din lume; si eu nu masor calitatea unui antrenor in trofee pt ca ti-am zis, orice echipa cu buget de 100 mil euro si un antrenor bun, ar tb sa castige tot; daca m-as lua dupa trofee ca tn, ar inseamna sa-l consider la guardiola in 2-3 ani cel mai mare antrenor al tuturor timpurilor dar eu nu dau 2 bani pe el; daca pleaca de la barca la o echipa citeste tot

16 Februarie 2012, 16:14 • Imi place

peghylinho Adi Adam.....nu vreau sa ma bag in discutia voastra ...dar nu uita ca arsenal ca atunci cand a ajuns in finala a eliminat real madrid,iar anul trecut a fost eliminata de barcelona o echipa intr-un meci in care a fost eliminat pe nedrept Robin Van Persie.uitate la echipa lui arsenal ca e in reconstructie totala.si sa revin la meciul de aseara ...... CINE NU ARE BATRANI SA ISI CUMPERE

16 Februarie 2012, 16:19 • Imi place

Adrian Adam @peghylinho Eu il critic pe Vengar ca nu-si conduce echipa spre succes. De 8 ani el tot in reconstructie e, termina undeva pe locul 4 si atat, fara trofee, fara victorii adevarate in derby-uri, fara nimic. Arsenal are niste jucatori buni, are suporteri, bani etc, n-am treaba cu echipa ci cu asa-zsitul antrenor, e lamentabil.

16 Februarie 2012, 16:24 • Imi place

Adrian Adam criticul89 Esti salb, nici macar suporter nu esti. Pai n-are rost sa discutam daca tu te bucuri ca ai terminat pe 4. Ramai nene acolo, pentru tine asta inseamna performanta si succes? Pai un suporter nu e interesat decat de victorie, goluri si trofee! Ce ma intereseaza pe mine ca antrenorul face economii? Din banii mei da? Vengar da banii din buzunarul vostru? Si atunci aveti chef sa nu strice bani? citeste tot

16 Februarie 2012, 16:27 • Imi place

peghylinho mie ca manager imi place enorm de mult......pt simplu fapt ca promoveaza in permanentza jucatori noi.si apropo finala a jucat-o in 2006 si a scos pe traseu echipe precum real si juve.si de atunci arsenal a decazut ca echipa .

16 Februarie 2012, 16:28 • Imi place

criticul89 hai ca ultimul meu comment ca deja o lungim prea mult! sa intelegi cum gandesc eu si sunt convins multi fani ai lui arsenal; fanii lui arsenal s-au indragostit de stilul lui wenger deoarece a castigat campionatul aproape imediat de la sosirea lui! si in 6 ani a luat 3 titluri! apoi a urmat o finala CL; ideea e ca, wenger si-a castigat pentru totdeaua respectul fanilor !!! pt tot ce a facut pt echipa citeste tot

16 Februarie 2012, 16:30 • Imi place

peghylinho si in derby a castigat multisoare in ultimii ani'dar s-a incurcat cu echipele "mici"

16 Februarie 2012, 16:30 • Imi place

Adrian Adam @peghylinho Cand am vorbit de finala din 2003 eu ma refeream la finala jucata de Juve, pe Old Trafford.

16 Februarie 2012, 16:31 • Imi place

peghylinho scz atunci

16 Februarie 2012, 16:33 • Imi place

Adrian Adam :)

16 Februarie 2012, 16:34 • Imi place

peghylinho dar oricum arsenal ca echipa a fost in europa o echipa cigulita de arbitri....vezi anul trecut barca-arsenal la 2-1 eliminat RVP

16 Februarie 2012, 16:35 • Imi place

Adrian Adam Poate ai dreptate, nu am fost atent la aspectul asta, dar, de cate ori Arsenal a dat de o echipa mai solida, au clacat, cu arbitrii sau fara. Barcelona i-a scos doi ani la rand si Messi si-a batut joc pur si simplu de ei atunci. Persie anul trecut, n-a castigat nici un duel, n-a trecut de nimeni, nimic. Eliminare avea totusi acoperire, din cate imi amintesc, a continuat dupa fluierul arbitrului...si el e genul de jucator care ii place sa faca din astea...oricum, Barcelona ii dominase si in 11, nu cred, atata timp cat Xavi joaca la Barcelona, Arsenalul sa treaca de ei in dubla mansa...

16 Februarie 2012, 16:44 • Imi place

sabin burea Da, Aresnal a jucat neasteptat de slab. Eu cred, totusi, ca Wenger e un antrenor foarte bun, chiar daca aseara a fost fara reactie.

16 Februarie 2012, 17:17 • Imi place

adrianstefro Dumnezeule...am simtit nevoia sa citesc de 2 ori articolul ... ma gandeam k am citit prost. Sunt curios ce calificari ai....sau poate ca nu prea ai...sa te pronunti la adresa unuia dintre cei mai mari antrenori ai lumii in felul asta...Arsinel Vengar. Este ciudat pentru cineva care scrie un articol sa nu stie lucruri elementare: 1. Sunt curios daca tu stii echipa lui Milan din sezonul acesta. In Italia citeste tot

16 Februarie 2012, 17:17 • Imi place

Adrian Adam @adrianstefro Nu e rau daca mai vezi cate-o statistica, dar dincolo de informatii trebuie sa-ti folosesti creierul. In aparare Mexes e rezerva lui Nesta, francezul are 8 meciuri in campionat din 23 ceea ce arata ca de regula joaca atunci cand unul dintre Silva si Nesta lipsesc. Antonini a jucat jumatate din meciurile disputate si asta nu pentru ca e titular ci pentru ca Zambrotta sau Taiwo s-au accidentat. citeste tot

16 Februarie 2012, 17:33 • Imi place

adrianstefro Ar fi o replica ok din partea ta...Sunt fan Milan...si stiu ce si cum joaca AC Milan. Taiwo...nu mai exista...nu s-a acomogat si GATA...QPR; Mexes a fost rupt. Daca vorbim de statistica putem verifica ca Mexes a fost titular in ultimele 8 meciuri ale lui AC Milan...La 5 dintre ele Nesta a fost rezerva....si Mexes a fost adus sa il inlocuiasca pe Nesta. Antonini este fundasul de banda cel mai des folosit la Milan sezonul trecut.29 de meciuri pe stanga, 8 pe dreapta. Per ansamblu...imi folosesc creierul...si in special nu am pierdut nici un meci al lui Milan in ultimii 5 ani. Si spre deosebire de tine sunt mai implicat in fenomen si il inteleg mai bine decat ai tu impresia. Nu ai raspuns totusi la punctul 2 si 3...ca la 1 m-ai lamurit

16 Februarie 2012, 17:47 • Imi place

Glum Glum @criticul89 Amice, ti-a spus cineva ca esti cam sarac cu duhul? Cat-i lipseste educatia si bunul simt nici nu mai precizez...

16 Februarie 2012, 17:51 • Imi place

adrianstefro @Adi Adam Ma scuzi tata...acum vad ca ai comentat mai sus ca nu esti ziarist. In cazul asta e de inteles...te bagi in seama cu niste articole subiective. Te rog sa ma scuzi

16 Februarie 2012, 17:56 • Imi place

criticul89 @ glum glum Care e problema ta nu inteleg??? atat ai intrat sa aberezi? sa insulti si sa pleci??? de asta sunteti multi buni; ba baiatule, eu am mai mult bun simt decat iti imaginezi; in afara de "prost" si acesta folosit in primul comment pt ca eram nervos, nu am folosit; ba mai mult am incercat sa calmez discutia si sa ajungem la un numitor comun, cum de fapt s-a si intamplat! sa insulti e usor, sa aduci argumente e mai greu si cand nu ai creier e si mai greu...

16 Februarie 2012, 17:59 • Imi place

Adrian Adam Ti-am explicat 2 si 3 in finalul mesajului trecut. 2.Eu nu judec pe Vengar sau Ferguson sau orice alt manager dupa un meci, fie el pierdut sau castigat cu 4-0, 8-2 sau 6-1. Eu il judec dupa ce a demonstrat in cariera si cum se comporta in sezonul respectiv. Ferguson nu trebuie demis dupa 6-1, umilinta aia a fost intamplatoare, Evans a luat rosu au jucat mult in inferioritate etc. Ferguson in ultimii citeste tot

16 Februarie 2012, 18:01 • Imi place

Adrian Adam Iar asta cu, sunt fanul lu' Milan si m-ai lamurit, e tot o chestie adolescentina. Cum spuneam, nu iau lectii de la tine, din moment ce urmaresc de 17 ani Serie A. Nesta cat o aiba contract cu Milan o sa fie prima optiune in aparare. Uita-te si tu cine a jucat in derby-uri si pe urma imi spui mie de ultimele 8 meciuri cu Mexes...

16 Februarie 2012, 18:03 • Imi place

adrianstefro Esti dubios....ai dreptate...ai facut un articol foarte bun...esti unu dinte cei 90% dintre romani care se pricep cel mai bine la agricultura, politica si....MAI ALES LA FOTBAL. SUCCES IN CONTINUARE!

16 Februarie 2012, 18:09 • Imi place

Adrian Adam @adrianstefro Ma scuzi si tu ca-ti raspund si ca-ti bag in seama bagarea ta in seama, mai ales ca vocabularul tau contine sintagme des auzite in Obor cu "ma scuzi, tata" si chestii din astea de doi lei. Eu m-am bagat in seama cu un text, tu te-ai bagat in seama cu niste commenturi la textul meu, nu iti cerea nimeni sa comentezi, nici macar sa citesti. Totusi, le-ai facut pe ambele, deci esti un pic mai ahtiat sa te bagi in seama decat mine.

16 Februarie 2012, 18:09 • Imi place

adrianstefro Doar m-a socat prostia cu arsinel...daca ai ocazia te rog sa te uiti k e prima oara cand fac un comentariu la un articol de pe gazeta. Si crede-ma...asta cu limbajul e puerila si permanenta scuza a celor ce nu mai au replici si nici dreptate. In fine...daca vrei sa ai o sansa in a fi gazetar...fii obiectiv. Eu asta am acuzat la textul tau. nimic altceva

16 Februarie 2012, 18:15 • Imi place

adrianstefro si de obicei la obor se regaseste subiectivismul din plin...incercam sa ma asortez la gandirea ta

16 Februarie 2012, 18:17 • Imi place

juvemm Deci Adi, cu toata "modestia ta", se pare ca nu urmaresti chiar atat de atent Serie A. Mexes a fost accidentat multa vreme la Milan, insa cand a revenit Nesta a trecut rezerva, iar Mexes a jucat meci de meci. Derby-urile de care zici tu sunt cu Napoli, Udinese, Juve(in cupa), Arsenal in UCL?? .. in care Mexes a fost titular in toate si Nesta pe banca? Nesta e clar unul din cei mai buni fundasi citeste tot

16 Februarie 2012, 18:18 • Imi place

Adrian Adam Nu e treaba mea de cate ori si unde comentezi tu, ar fi culmea. Dar cand tu folosesti limbajul pe care il aud in pietele din Bucuresti, atunci treaba nu mai e puerila din partea mea ci spune ceva despre tine. Iar asta, ce faci tu sa nu recunosti ca un antrenor (fie el, Vengar sau oricare altul) nu stie, chiar daca stii bine ca de 8 ani el nu ia trofee....asta e si mai pueril. A recunoaste fie si o greseala tine de maturitate, pe care o poti avea sau nu...

16 Februarie 2012, 18:21 • Imi place

Vlad Stanculescu Pai Adinel Adamel, si eu am avut exact aceeasi impresie...ca tii cu Steaua..oare de ce??? Pai din cauza gandirii limitate tipice suporterilor de duzina stelisti...Wenger e un antrenor unic in istoria fotbalului. Nimeni pana acum nu a reusit sa faca ceea ce face el si mai ales...(aproape) NIMENI NU ARE CURAJUL SA FACA ASTA..pentru ca toti sunt obsedati de rezultate si atat..."nu conteaza ca toata citeste tot

16 Februarie 2012, 18:23 • Imi place

Adrian Adam @juvemm Aici nu se discuta despre cine e titular intre Nesta si Mexes. Dar chiar si asa Nesta a jucat atat in derby-ul de la Torino cat si cu Inter (chiar si in retur) si cu Barcelona si atat timp cat va avea contract cu o echipa va fi prima optiune a antrenorului, indiferent ca Nesta va avea 1000 de ani. Sigur, Allegri e intr-atat de prost ca sa-l tina si pe Nesta rezerva din moment ce nu l-a pastrat pe Pirlo, dar chiar si asa, raportat la sezonul asta, Nesta a fost folosit mult mai des decat Mexes, a jucat cele mai imporante meciuri (si cu Barcelona) deci este titularul apararii si nu Mexes.

16 Februarie 2012, 18:28 • Imi place

Adrian Adam Vlad Stanculescu Imi pare rau, dar tie n-are rost sa-ti raspund, tu n-ai inteles nimic si nici n-ai intelege daca ti-as scrie ceva.

16 Februarie 2012, 18:31 • Imi place

peghylinho adi nu am spus ca mu a dominat barcelona,dar ce te deranjeaza ca fan al unei echipe e ca,cu unele echipe e o litera de lege cu altele nu.iti aduc aminte ca la o faza imediat urmatoare dupa ce a fost eliminat van persie messi a facut aceeasi greseala (a dat cu piciorul in minge dupa fluier )e asta e.usor usor se apropie si sfarsitul barcelonei ......cred ca anul asta nu prind finala CL.

16 Februarie 2012, 19:01 • Imi place

peghylinho a si referitor la mexes a fost majoritatea timplul accidentat.nu e vb de varsta .uitate la del piero la seedorf la zanetti de la inter .trebuie si batrani intr-o echipa

16 Februarie 2012, 19:04 • Imi place

Liviu Chis Adi Adam, după ce te apuci să scrii dacă nu-ți găsești diacriticele? După ce te apuci să scrii de fotbal când n persoane îți dovedesc că ești pe lângă fenomen. Lasă-ne ,nene, cu articolele astea de cancan că nu te angajează nimeni la „Click”. Dacă 5 oameni îți zic că ești beat, du-te și te culcă. Ești suporter Milan, vorbește despre ei, nu despre Wenger, al cărui nume nici să-l scrii nu știi. Fii băiat de comitet și scrie despre echipa ta favorită! Dă-le lor porecle ce denotă pseudointeligența! Dixit!

16 Februarie 2012, 19:45 • Imi place

Liviu Chis „Fabregas sau Henry ajungeau jucatori mari si fara Ferguson, nu uita ca Henry pana sa ajunga la Arsenal fusese la Juventus, jucase, marcase si devenise campion mondial cu Franta in '98....” Acum chiar că ești nebun autorule de articole.

16 Februarie 2012, 19:50 • Imi place

fanreal.madrid Vai de capul si de zilele tale, sa mai trezit inca un destept care sa il urecheasca pe Arsene.

16 Februarie 2012, 23:58 • Imi place

Indolean Ion Cum iti permiti sa iti bati joc de Wenger, domnule? Esti un nesimtit!

17 Februarie 2012, 00:15 • Imi place (1 persoane)

Liviu Chis Ăștia, mari scriitori și jurnaliști, au ajuns să creadă că totul e permis, de unde și articole de genul ăstuia și emisiuni, în plină zi,cu fetele de moravuri îndoielnice și țigănoi spurcați. Unde ți-este moralitate, țara lui Moș Gerilă?

17 Februarie 2012, 00:40 • Imi place

rubbs Catre mai Marele AUTOR al acestui articol,wenger ca scouter ce e a reusit micutza performanta de a termina un SEZON INTREG FARA INFRANGERE,(cum spun englezii,UNBEATEN),nu in serie A,nu in primera unde sunt doar doua echipe mari,ci in premier league,performanta ce NIMENI nu a mai reusit'o si sunt convins ca nimeni n'o sa o mai reuseasca!49 de meciuri fara infrangere,nu acum 100 de ani cand totul era citeste tot

17 Februarie 2012, 02:09 • Imi place

Vlad Stanculescu Adi Adam vad ca nu are rost sa imi raspunzi....dar ai raspuns la aproape toata lumea care a lasat un comentariu.....deci ce concluzie pot sa trag de aici? Ca s-ar putea sa nu ai ce sa raspunzi.... Apropo...aproape toate comenturile de aici ti-au criticat deviatiile....dar tu, in cel mai romanseste mod posibil, sustii cu tarie ca toti care am citit ce ai scris suntem niste prosti si tu singurul destept. Accepta criticile si invata ceva din ele, nu ne pune pumnul in gura la toti ca esti de-a dreptul penibil.

17 Februarie 2012, 15:16 • Imi place (2 persoane)

Personalizeaza

Iti oferim pe pagina ta doar stirile care te intereseaza din GSP

Contribuie

Adauga articole, imagini, video, noutati si impartaseste-le cu prietenii tai

Conecteaza-te

Fa-ti propria retea de prieteni cu care sa comunici prin sport. Viziteaza profilul lor si pasiunea comuna va forma comunitatea voastra

Fa-te auzit

Exprima-ti opiniile prin intermediul MySport, iar daca esti bun poti fi citit de peste 250.000 vizitatori, zilnic, pe GSP.ro sau in Gazeta Sporturilor.