Noi am fost primii înscrişi. Sîrbii au făcut un film legat de istoricul moment, iar uruguayenii au găzduit sărbătoarea şi au cules laurii victoriei. 

Parisul a dat primul marcator, Lucien Laurent, unicul său gol de la turneul final aruncîndu-l în braţele gloriei. Guillermo Stabile l-a întrecut cîteva zile mai tîrziu: a fost întîiul care a bifat o dublă şi un hattrick. Însă nu s-a mulţumit cu atît. Cum să intre în istorie cineva care a înscris un gol, dar nu şi cel care a făcut-o de cinci ori?

"El Filtrador"

Înainte de doi "pitici" care au schimbat lumea fotbalului, Maradona şi Messi, argentinienii au avut un alt jucător de buzunar care şi-a pus amprenta pe sportul-rege. 

Ar fi rămas un simplu jucător al lui Huracan, idol al tinerilor care băteau mingea pe străzile din Buenos Aires, dacă nu s-ar fi ivit şansa Campionatului Mondial. Dar a fost convocat, deşi nu jucase niciodată pentru Argentina.

La cei 1,68 m, s-a "ascuns" pe banca de rezerve a naţionalei la primul meci. Fusese adus la turneul final doar ca soluţie de avarie. Antrenorul l-a ignorat, echipa a cîştigat...

Arriba, arriba! Andale, Andale!

Urma meciul cu Mexic. Nord-americanii pierduseră meciul de debut, 1-4 cu Franţa, aşa că Juan Jose Tramutola a ales să îl bage în teren pe Stabile. Şi nu a greşit. Ba din contră.

Cu o viteză ieşită din comun, simţ deosebit al porţii şi capacitatea de a se infiltra în apărările adverse (de aici şi porecla de "El Filtrador"), Stabile a răsturnat fundaşii mexicani şi a făcut spectacol: trei goluri, primele două într-un interval de 9 minute!

Argint cu echipa, aur individual

A înscris, apoi, în fiecare partidă de la turneul final. Inclusiv în finala cu Uruguay, cînd a amuţit cei aproape 100.000 de spectatori de pe "Centenario", cu golul de 2-1. Gazdele au întors scorul şi au cîştigat competiţia, dar Stabile, devenit golgheterul competiţiei, a atras atenţia europenilor.

Peste doar cîteva luni, urma traseul naţionalei României şi traversa Atlanticul. Era noul jucător al italienilor de la Genoa.

Favoritul tribunelor 

Şi ce start! În primul meci, cu Bologna, a debutat aşa cum îi plăcea, cu un hattrick. A devenit un erou al fanilor italieni, iar mai apoi un Maradona timpuriu, acostînd la Napoli.

Finalul carierei l-a găsit în Franţa, onorînd echipa creată de cel care i-a oferit şansa de a se face remarcat: Jules Rimet, "părintele" Campionatului Mondial de Fotbal.

Jucător sclipitor, antrenor de succes

Ca antrenor al naţionalei, a cîştigat şase Copa America. Şase! A antrenat timp de 21 de ani selecţionata, după ce, ca jucător, îi îmbrăcase tricoul doar două săptămîni!

A fost legat de Cupa Mondială pînă la finalul vieţii, trecînd în nefiinţă chiar într-un an în care competiţia a avut loc, 1966. Ieri s-au împlinit 45 de ani de la moartea sa.

S-a stins repede, la 61 de ani. Colegul său, Varallo, a decedat anul trecut, la 100 de ani, iar Lucien Laurent la 97. Dar viaţa sa a fost întocmai ca şederea la naţională: scurtă, dar cu multe reuşite şi bucurii.