Emilian Isailă

Editorialist (București)

72 opinii

0 fotografii

0 videoclipuri

146 prieteni

1 abonați

375 like-uri

228 comentarii

Emilian Isailă

24 Ianuarie 2012, 16:01 • Vezi toate opiniile lui Emilian Isailă

Alerg ca să scap de iluzii şi e greu, dar merită!

De dimineaţă am alergat 10 kilometri în ritm uşor şi mă gândeam că, de fapt, e foarte greu să te antrenezi o perioadă lungă.  Asta în cazul în care nu participi la curse. În cazul în care nu te confrunţi cu tine.

E esenţial să-ţi propui o ţintă. În felul ăsta te poţi modela şi te poţi concentra pentru a atinge acea ţintă.

În fond, alergarea înseamnă efort. Oricât de mult te-ar pasiona, până la urmă rutina şi oboseala îşi spun cuvântul. Creierul caută o cale de scăpare. Iar iluzia e cea mai simplă. Îţi spui că eşti suficient de bun. Aici intervine cronometrul şi competiţia. Cele două alungă iluzia şi te lasă singur faţă în faţă cu realitatea care nu e tocmai plăcută.

Dacă mă întrebaţi pe mine, iluzia este cea mai puternică şi profundă maladie a vremurilor noastre. Tehnologia, politica şi mass-media întreţin iluzia că suntem mai buni, că merităm mai mult şi că suntem nefericiţi nu pentru că noi am fi de vină, ci mereu altcineva - de la părinţi până la ţară, de la masoni până la zodii - vinovaţii sunt fără număr, impersonali şi ascunşi.

Ca să fie întreţinută iluzia bunăstării, băncile au vândut viitorul copiilor noştri, iar marea criză de azi nu e decât momentul în care generaţia actuală plăteşte bunăstarea Occidentului din perioada Războiului Rece. Din păcate, noi, cei din Est plătim de două ori - am cotizat şi la iluzia Epocii de Aur şi la cea a Tărâmului tuturor posibilităţilor.

Unul din principalele motive pentru care alerg şi pentru care particip la cursele de maraton este că vreau cu orice preţ să scap de iluzie. Vreau ca o oră pe zi să mă confrunt cu limitele mele, puterea şi neputinţa mea de om, să simt oboseala, să simt energia şi să realizez că viaţa e o împletire continuă între cele două.

Atâta timp cât nu te confrunţi cu propriile limite, avem proasta tendinţă să considerăm că merităm mai mult şi că doar ceilalţi ne-au făcut să ratăm. Noi suntem perfecţi. E greu să acceptăm că alţii sunt mai buni decât noi, că sunt mai rapizi, că au mai multe resurse, că sunt mai deştepţi. E atât de greu să acceptăm că suntem diferiţi într-o lume care cultivă iluzia că fiecare merită totul. Când de fapt trăim într-o lume în care putem câştiga azi totul ca să pierdem mâine totul.

Prefer să alerg şi să mă confrunt cu propriile limite, să încerc să fiu mai bun, mai rapid, mai rezistent în loc să mă hrănesc cu vechi şi noi iluzii.

Sunt 11 persoane carora le place.
marathon7500 Big surprise! Cu toate criticile mele din trecut te felicit pentru acest articol...poate unul dintre cele mai bune la nivel motivational! Merita citit si recitit! "Prefer să alerg şi să mă confrunt cu propriile limite, să încerc să fiu mai bun, mai rapid, mai rezistent în loc să mă hrănesc cu vechi şi noi iluzii."

24 Ianuarie 2012, 17:58 • Imi place

americanu197 Da beneficiile mentale nu pot fi subestimate , eu unu ma simt mult mai lucid si concentrat in zilele in care bag o alergare serioasa

24 Ianuarie 2012, 22:17 • Imi place

Emilian Isailă @marathon7500: Multumesc! Alergari excelente!

24 Ianuarie 2012, 22:29 • Imi place (1 persoane)

Personalizeaza

Iti oferim pe pagina ta doar stirile care te intereseaza din GSP

Contribuie

Adauga articole, imagini, video, noutati si impartaseste-le cu prietenii tai

Conecteaza-te

Fa-ti propria retea de prieteni cu care sa comunici prin sport. Viziteaza profilul lor si pasiunea comuna va forma comunitatea voastra

Fa-te auzit

Exprima-ti opiniile prin intermediul MySport, iar daca esti bun poti fi citit de peste 250.000 vizitatori, zilnic, pe GSP.ro sau in Gazeta Sporturilor.