Denisa Marginean 



16 Aprilie 2012, 21:34 • Vezi toate opiniile lui Denisa Marginean
Fabrice Muamba a fost externat din spital
Fabrice Muamba a fost externat din spitalul londonez Chest la mai puţin de o lună după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului cu Tottenham din Cupa Angliei.
Mijlocaşul, care a fost ţinut în viaţă în mod artificial pentru 78 de minute în urma unui stop cardiac în timpul partidei cu Tottenham, de pe 17 martie, a făcut o recuperare uimitoare.
„Sunt foarte bucuros că sunt externat şi vreau să profit de acest moment să mulţumesc fiecărui angajat al Spitalului Chest, care a avut un rol important în recuperarea mea. Devotamentul şi profesionalismul de care au dat dovadă sunt uimitoare şi le voi fi recunoscător.Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit şi mi-au trimis mesaje.
Acum am ieşit din spital, aştept cu nerăbdare să continui recuperarea şi să petrec timp cu familia mea” a declarat Muamba.
Muamba va continua recuperarea acasă şi nu se ştie când sau dacă fotbalistul de 24 de ani va reveni pe teren.
„Este o veste minunată că Fabrice a fost externat. Toată lumea este încântată” a spus managerul clubului Bolton, Owen Coyle.
Personalizeaza
Iti oferim pe pagina ta doar stirile care te intereseaza din GSP
Contribuie
Adauga articole, imagini, video, noutati si impartaseste-le cu prietenii tai
Conecteaza-te
Fa-ti propria retea de prieteni cu care sa comunici prin sport. Viziteaza profilul lor si pasiunea comuna va forma comunitatea voastra
Fa-te auzit
Exprima-ti opiniile prin intermediul MySport, iar daca esti bun poti fi citit de peste 250.000 vizitatori, zilnic, pe GSP.ro sau in Gazeta Sporturilor.






