605 opinii

5 fotografii

2 videoclipuri

73 prieteni

4 abonați

1706 like-uri

1100 comentarii

Denisa Marginean

22 Noiembrie 2017, 22:36 • Vezi toate opiniile lui Denisa Marginean

Campioana Dinamo Bucureşti s-a clătinat la Turda!

Potaissa Turda-Dinamo Bucureşti 30-29 (14-12)

Mare meci, mare, miercuri, 22 noiembrie, în Sala Sporturilor "Gheorghe Bariţiu" din Turda. Deşi avea trei înfrângeri, până la ora meciului,  Dinamo este , totuşi, campioana en-titre şi când vine vorba de "câinii roşii"  e bine să nu te culci pe-o ureche.
Ritmul şi calitatea jocului sunt cea mai bună dovadă a faptului că  în teren s-au aflat două dintre cele mai bune şi ambiţioase echipe din campionatul intern. De această dată, balanţa a  înclinat în favoarea formaţiei care şi-a dorit mai mult victoria şi care a luptat până în ultimul minut pentru a o obţine.
Aşadar, ritmul bun încă din debut şi o atmosferă pe măsură au fost primele garanţii ale unui show handbalistic care ne-a ţinut cu sufletul la gură până în ultima secundă.
Echilibrul menţinut pe tabela de marcaj până în minutul 12, scor 6-6, a făcut dovada faptului că ambele formaţii au fost preocupate să finalizeze atacurile şi n-au riscat foarte mult.
Patru minute mai târziu, profitând şi de intervenţiile salvatoare ale portarului Varo, turdenii s-au distanţat la trei goluri, scor 10-7, iar bucureştenii s-au văzut nevoiţi să alerge pentru a recupera ecartul.
Rusul Vitali Komogorov a fost omul cu golul din  echipa lui Eliodor Voica, acesta fiind, de fapt, şi cel mai bun marcator al partidei.
La pauză, turdenii au intrat la cabine cu un avans de două goluri, scor 14-12, iar partea secundă a oferit un handbal de calitate, cu toate că, în debut, bucureştenii au suferit la capitolul luciditate şi drept urmare au comis o serie de erori neforţate şi au  pierdut mingi importante.
La trei minute de la reluarea partidei, Thalmaier a marcat, în poarta goală, golul cu numărul 17, iar antrenorul Eliodor Voica a încercat să le ofere câteva soluţii elevilor săi în timpul time-out-ului solicitat. În minutul 43, "câinii roşii" au restabilit egalitatea la 20, nu pentru mult timp, însă, căci iniţiativa le-a aparţinut turdenilor care s-au distanţat din nou.
Grigoraş a fost de neînvins de la 7 metri, iar Komogorov şi Vadim Gayduchenko s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor ajutând, astfel, echipa bucureşteană să revină în joc.
În minutul 52, rusul Komogorov a restabilit egalitatea la 25, în timp ce Gayduchenko şi-a dus echipa în avantaj.
Cu patru minute înainte de final, Gavriloaia a înscris pentru 27-28, dar Savic a restabilit egalitatea. Finalul a fost unul plin de emoţii, în minutul 58 tabela afişând egalitate la 29. Ultimul cuvânt i-a aparţinut tânărului Thalmaier care a fost nu numai puternic ci şi norocos şi a înscris golul victoriei. Potaissa Turda-Dinamo Bucureşti 30-29.
În ultima etapă a turului de campionat, Potaissa Turda va întâlni, în deplasare, CSM Focşani.

Potaissa Turda: Varo, Ţenghea-portari
Au marcat: Thalmaier 6 goluri, Zacaciurin 4, Savic 4, Arsenic 3, Iancu 3, Adomnicăi 3, Rotaru 2, Lazăr 2, Asoltanei 1, Ignat 1, Cântec 1.
Antrenor: Horaţiu Gal


Dinamo Bucureşti: Saeid, Irimuş, Grigoraş-portari
Au marcat: Komogorov 8 goluri, Gayduchenko 6, Bera 5, Descat 3, Mocanu 3, Gavriloaia 2, Mironescu 1, Esteki A.1.
Antrenor: Eliodor Voica

Sunt 1 persoane carora le place.
sabin burea Dinamo se clatina serios cam peste tot si nu numai la handbal...

28 Noiembrie 2017, 18:38 • Imi place

Personalizeaza

Iti oferim pe pagina ta doar stirile care te intereseaza din GSP

Contribuie

Adauga articole, imagini, video, noutati si impartaseste-le cu prietenii tai

Conecteaza-te

Fa-ti propria retea de prieteni cu care sa comunici prin sport. Viziteaza profilul lor si pasiunea comuna va forma comunitatea voastra

Fa-te auzit

Exprima-ti opiniile prin intermediul MySport, iar daca esti bun poti fi citit de peste 250.000 vizitatori, zilnic, pe GSP.ro sau in Gazeta Sporturilor.