Un amical fără prea mare relevanţă. A fost aranjat în pripă, probabil fără prea multă tocmeală, cu ce s-a mai găsit prin bazarul turcesc din Antalya. Era rândul rezervelor să aibă un meci doar al lor şi trebuia neapărat să se dispute. Este uşor să vedem aşa, în paralel, cele doua echipe: alaltăieri titularii, azi rezervele. Vedem, la set complet şi ne dăm seama cine merită rocada între cele două loturi.

Dacă pornim de la această idee, consultând lista echipei de aparent dispensabili gândită de Costa vom ridica cel puţin câteva obiecţii: Weldon… ?! Camora…?! Peralta, Ronny?! Pentru ultimii doi se pot găsi argumente pentru care ei ajung pe bancă (poate chiar şi în afara ei, ţinând cont de regulamentul cu numărul minim de jucători români pe foaia de joc). Pentru Weldon şi Camora discuţia stă însă diferit, fiindcă îmi este clar că lista asta de titulari este cea a primului meci contra celor din Tg. Mureş, acolo unde atât Weldon cât şi Camora vor fi suspendaţi. Trebuie să ţinem cont de asta şi să facem corectura necesară atunci când creionăm unsprezecele de bază. Nu cred că poate fi altfel, chiar dacă, din păcate, Weldon joacă tot mai slăbuţ în amicale (oare se protejează?), sau din fericire, de această dată, Nicoară evoluează tot mai bine. Ceva însă cred că merită a fi ţinut cont de un aspect suplimentar: avem puţini români aşa că să nu vă mire dacă şi Nicoară şi Panin vor fi pe lista celor 16, meci de meci şi, cum nu e posibil să se ţină doi fundaşi de bandă pe bancă, e foarte posibil ca unul dintre ei să fie în teren. Din acest considerent cred că Lionn va fi cel sacrificat, deci iată încă o posibilă modificare la ceea ce ni se prezintă acum drept echipă principală.

Şi din punct de vedere al tacticii persistă încă o foarte mare deosebire. După ce titularii au descoperit 4-2-3-1-ul, la rezerve se joacă încă un 4-3-3, asta chiar dacă sunt 2 opţiuni şi pentru fundaşi defensivi dar şi pentru ofensivi, semn că încă antrenorul nu este împăcat cu opţiunea impusă de realitatea lotului. Din acest motiv m-aş bucura să se amâne campionatul cât mai mult, să mai avem suficiente amicale, tocmai pentru a ne putea defini planul tactic, dar şi ca eventuale opţiuni recente (vezi Rui Pedro sau Vranjes) să prindă trenul.

Să revenim la ceea ce am văzut azi. Am afirmat deja că partida nu e de prea mare relevanţă. Păi cum vine asta, nu ne putem bucura deplin de nicio victorie?! Poate că se ia drept argument faptul că am întâlnit o echipă de primă divizie. Da, dar este locul 9 din 12 al unei ligi insignifiante. Ca exprimare în teren nu mi s-au părut cu mult mai buni decât, dacă vă amintiţi, acele echipe de liga a II-a sau a III-a nemţeşti sau austriace pe care le întâlnim de regulă vara. Iar dacă vreţi, puteţi adăuga şi considerentul că Otaci este un orăşel de vreo 8500 de oameni. Dacă mintea vă fuge la Unirea Urziceni, atunci, pentru a vedea de fapt care este nivelul adversarilor,  faceţi încă un efort şi căutaţi imagini cu „Stadionul sătesc Călărăşăuca”. Eu am găsit acest album. Vă asigur că este savuros.

Pe acest fundament trebuie făcută analiza acestui meci. Nu pot să fiu foarte fericit cu ceea ce am văzut azi, era un examen de calificative, nu de note. Nu mă aşteptam la o ploaie de goluri, ştiut fiind talentul actual de a rata, dar oricum speram la mai multe ocazii decât am avut noi azi. Se poate spune că au mers mai bine pasele, se pot sublinia anumite depăşiri sau pase printre, filtrante, dar… să nu uităm nicio clipă cine e adversarul, asta ca să ne putem gândi dacă stilul acesta de joc poate fi aplicat şi în meciurile oficiale. De-acord, De Zerbi a avut, în sfârşit, câteva momente de sclipire (dar asta nu l-a scutit de alte mişcări dezamăgitoare). Putem nota pasa luminoasă dată de Peralta la primul gol (da! aşa ceva ne trebuie!), dar nu pot neglija acele lungi perioade din prima repriză în care şi el şi Hora erau dispăruţi de pe radarul CFR-ului. O evoluţie medie spre bună nu era de-ajuns într-o astfel de situaţie. Singurii de care sunt absolut mulţumit sunt cei de pe partea stânga, Camora şi Ronny. Aceia chiar au avut şi constanţă şi dominare absolută împotriva unor adversari evident mai slabi.

Putem vorbi aşadar de acest 2-0, despre faptul că adversarii n-au avut decât 2 ocazii (prima însă foarte mare), că am pasat minute în şir de pe-o parte pe alta şi că am avut şi veniri mai multe în careu dar… Consider că atunci când examenul este atât de simplu doar greşelile se pot identifica foarte uşor. Una dintre ele este Nuno Diogo, hotărât lucru, a IV-a opţiune dintre fundaşii noştri centrali. Prea multă stângăcie şi precipitare la el, dă de zece ori mai multe palpitaţii decât motive de linişte. Al doilea semnal de alarmă vine de la atac. CFR-ul a ajuns să aibă cel mai bun atac din tur doar datorită procentajului excelent de conversii în gol/şanse. Am fost o echipă care avea nevoie de maximum 3-4 ocazii pentru 1-2 goluri, iar aici Sougou şi Weldon au principalele merite. Acum însă, Weldon este foarte şters, ratează din poziţie de 1 la 1 cu portarul advers (ca în faza golului), iar golurile vin mai mult întâmplător, prin devieri de flipper. Loviturile libere nu mai trec peste zid, iar şuturile se duc către cer. Celestino chiar are un şut excelent, ne-a arătat asta în câteva rânduri, are acelaşi gen de şut ca şi Renan, cu mingea ducându-se fără a se roti în aer, de aceea nu-mi explic actualele sale boacăne. În fine, Hora, autorul unui gol prin care a găsit gaura din năvodul numit azi plasă a porţii, a arătat că… nu a arătat nimic. Mă gândesc la jucătorul Bistriţei şi cel al României U21 de nici 500 de zile distanţă şi zău că nu-l regăsesc. De ce oare jucătorii români aduşi la CFR (pe sume semnificative) au aceste scăderi majore, au nevoie de atâta timp pentru acomodare, în vreme ce acei aduşi din afară trec şi peste şocul României, peste barierele lingvistice şi îşi dau atât de repede drumul? Rămâne asta ca temă de gândire, fiindcă e clar că o lamentare „noi suntem altfel” sau „nu putem”, nu explică mai nimic.

Nu sunt multe de adăugat despre această partidă. Ar trebui să nu uităm a nota intrarea lui Vranjes şi cheful său de fotbal, faptul că se vede că ştie da pase deja, deşi este neintegrat, iar asta doar instinctul de fotbalist o face. La el e un plus faţă de precedenta apariţie. Aştept să i se dea însă şi mai mult „spaţiu de antenă” pentru a putea vedea mai multe.

Rămâne la finalul zilei doar aşteptarea pentru următoarele 2 amicale. Unul hărăzit din nou titularilor, cu bulgarii de la Ludogorets, moment foarte bun pentru recapitulare generală şi unul, din nou, pentru rezerve, cu UTA (adversar oricum peste moldovenii de azi).

Aş mai avea ceva de adăugat doar despre comentariul penal de pe Digisport 2. Nu am reţinut numele autorului şi nici nu uzitez aceşti termeni de argou, doar că… de atâtea ori a făcut trimiteri şi conexiuni (numai naive sau inocente nu) la ideea de CFR-penalty (deci penal!) încât mi se părea că simte neapărat nevoia să ne transmită ceva dar nu avea bărbăţia de a spune pe şleau ce-l doare. Pentru astfel de specimene nu pot decât să mă bucur ştiind că sunt obligaţi să comenteze meciurile noastre, tocmai ca să le stăm şi mai bine în gât!

Articolul in format site/blog pe tribunacfr.ro.