S-a spart gheaţa, în sfârşit! Era şi normal ca dârdâiala asta nervoasă de iarnă să nu ţină la nesfârşit! După atâtea trasee repetate şi bătătorite precum cărările prin zăpadă, atâtea troieneli în faţa adversarilor, parcă era cazul să ne mai ridicăm şi noi în picioare. Şi ce prilej mai potrivit pentru asta decât împotriva unor bulgari? „Bulgăreala” de azi este, probabil, primul pas din seria meciurilor teoretic mai uşoare ce vor urma, meciuri ce au poate obiectivul de a ne demonstra că există viaţă şi după Renan…

E clar că azi a fost mai mult decât un amical. Victoria era deja o prioritate. Nu degeaba s-au ţinut titularii 65 de minute în teren, a fost mult mai multă precauţie la schimbări şi parcă altfel s-a pus piciorul la minge. Probabil bulgarilor încă nu le-a ajuns cuţitul la os, vor găsi şi ei cineva care să-i salveze, dar noi azi aveam prea mare nevoie de o victorie, chiar aşa, ca în vremea Cooperativei, cu 1-0 şi gol din penalty. Dacă până acum la pauză se schimbau liniile, acum s-a stat încă o jumătate de repriză cu formula de start (excepţia Beto, scos pentru a fi protejat) – deşi bulgarii păreau deja cu rezervele pe teren, probabil acesta fiind elementul-cheie al dominării din acea perioadă a jocului. Când a fost clar că nu-i mare pericol de eşec, s-au făcut şi schimbările celelalte.

Nu sar în sus de bucurie pentru această victorie. Aşa cum nu am făcut o tragedie din înfrângeri, tot aşa privesc oarecum cu detaşare scorul de pe tabela imaginară din Turcia. Stilul de joc primează, fiindcă el constituie „media”, constanţa spre care ne putem orienta. Aici ar trebui să analizăm cele 3 etape diferite ale jocului: cât ambele echipe au avut titularii în teren – echilibru total şi diferenţă făcută doar de portari; cât am avut noi titularii şi ei rezervele – dominare ceferistă accentuată şi doar ghinionul ne-a lipsit de un 2-0 şi, ultima, ambele echipe cu rezervele, din nou acel blocaj şi ariditate sporită în joc. În ansamblu un meci urât, care, din punctul de vedere strict al scorului, ar fi trebuit ca, jucându-se cu arme egale, să se termine într-un sfânt 0-0.

Doar că, este drept, în fotbalul actual, mare parte din goluri sunt generate de greşeli ale adversarilor, deci nu-i vina noastră că am marcat din aşa ceva. Cu adevărat îngrijorător este însă faptul că nu ne facem ocazii, că prea puţin ştim reţete de poartă, practic nimic nou faţă de ceea ce aflasem până acum, în această iarnă. Sigur, o schimbare, din neant, nu avea de unde să apară. A plecat Renan, Vranjes încă n-a mâncat nicio pâine ceferistă, iar Costa nu a părut dispus la mutări radicale… până acum. Fiindcă azi, în sfârşit, a încercat ceva nou, o mică mutare, un mic reglaj în şablonul său obişnuit! Rui Pedro e ceea ce a experimentat azi şi mişcarea lui a fost benefică. Era nevoie ca jucătorul să primească mai multe şanse de a arăta ce ştie, de a se obişnui cu CFR-ul, el ce era mai mereu soluţie doar de după minutul 80 în partidele oficiale. L-am mai văzut în meciul cu Austria Viena, atunci pus pe stânga şi mi-a plăcut felul în care se mişcă. Noutatea a fost însă că azi el a avut prioritate pe centru, curaj remarcabil pentru Costa! Nu e puţin lucru să joci cu o astfel de rezervă, tânără şi cu foarte puţină experienţă, pe cel mai important post al echipei. Dar, dacă nu-l arunca în apă, atunci nu ar fi învăţat niciodată să înoate! Totuşi, vorbim despre un jucător de 23 de ani, care a fost adus la CFR pentru că are nişte calităţi, certe (sper eu) şi care e cazul să joace în prima echipă, nu să facă naveta CFR II-CFR I. Perioada de acomodare a trecut, acum e cazul să confirme şi, cred că are suficiente calităţi pentru a fi mai mult decât o soluţie de avarie. Având şi un jucător care poate juca pe stânga dar şi pe centru, aşa cum e Bastos, e şi un avantaj tactic, fiindcă cei doi pot face multe schimbări de poziţie, funcţie de împrejurări. Astfel, cei doi evoluează mai aproape unul de altul, iar Sougou e obligat să urce mai aproape de Weldon, tactica transformându-se mai clar într-un fel de 4-4-2 dezechilibrat, înclinat mult spre dreapta atacului nostru. Cred că Rui Pedro ar putea fi marele nostru câştig după aceste amicale. Am parcă mai multe speranţe de la el chiar decât de la prea trâmbiţatul Vranjes. Să nu pierdem proporţia lucrurilor doar după ce ne şopteşte presa. Vorbim despre un jucător transferat de la Pandurii (o echipă medie în România) contra unui tânăr care are totuşi aproape 20 de meciuri în naţionala U21 a Portugaliei şi care are şi bunul obicei de a marca. E drept, azi a avut cel puţin o ocazie clară din care ar fi trebuit musai să dea gol, la fel a avut şi o situaţie în meciul cu Austria Viena. Cred însă că e mult doar până îşi dă drumul, până „se scoate dopul”. Apreciez însă la el mişcarea în teren, curajul de a ţinti mereu în faţă (lucru cam rar la noi) şi, cel mai mult, stilul său de pasă din prima. Doar el si Weldon fac asta la noi, doar ei pot face aceste ruperi de ritm, aceste accelerări. Cred aşadar că Rui Pedro mai merită şansa de a juca titular, de a convinge în amicale, fiindcă s-ar putea ca soluţia pe care o căutam să fi fost deja în curtea noastră.

De ce însă nu s-a izbutit mai mult în prima repriză decât un gol dintr-un penalty prostesc, făcut cadou de către portarul advers? Pentru asta ar fi bine să privim un pic către indolentul Bastos (cel care de-abia la pauză s-a trezit) şi spre Celestino şi Godemeche. Ultimii doi chiar m-au dezamăgit. E clar că Celestino nu poate juca identic ceea ce făcea Renan. Nu trebuie să adaptăm jucătorii după poziţii ci taman invers, asta e cel mai important! Jucându-i astfel îi irosim,  vrem de la ei ceea ce nu pot fi . E clar, de pildă, că Godemeche nu poate fi Gabi Mureşan, nu poate face deposedările unui închizător. Nu e nici adaptat la echipă, parcă nu are nici profilul defensiv şi ştiinţa de fundaş central a românului. În astfel de condiţii, singurele pase pe care le poate da sunt în spate. Aceeaşi posesie cu pase în spate de care cred că ne-am săturat! Nici Celestino nu poate fi Renan, nu are deplasarea „genovezului”, nu apare la joc cât ilustrul predecesor, nu are autoritatea integralistului. În plus, amândoi jucătorii folosiţi azi au mari carenţe la acoperirea spaţiilor din faţa apărătorilor. Mai mereu au fost ai doilea la minge, mai mereu au faultat. Mult prea mult într-un meci amical, problematic într-unul oficial; în stilul în care au jucat până la pauză măcar unul risca două cartonaşe galbene. De asta e şi titlul „Loveşti” în loc de „Loveci”. Iar Bastos, în prima repriză, a fost într-o diferenţă totală cu Rui Pedro. Dacă tânărul încerca măcar jocul cu coechipierii, Bastos părea mereu preocupat de dribling, de minge şi de posesia ei. La pauză, dupa ce a schimbat optica s-au văzut imediat rezultatele, fiind la originea a cel puţin 2 ocazii mari, aşa cât să ne facă să nu putem să-l ponegrim total pe brazilian.

În stas par Weldon si Sougou, adevăratele perle ale CFR-ului. Probabil ca Weldon e cam în vârstă, nu ar reprezenta o afacere, dar la Sougou, dacă Renan a ajuns să fie cotat către 4 milioane, atunci preţul senegalezului trebuie să ajungă spre 6! Adversarii care vor putea să-l oprească vor câştiga deja jumătate din lupta cu CFR-ul. Nu se mişcă rău nici fundaşii laterali, Lionn şi Camora, cei care încearcă mult mai multe urcări dar şi stau destul de bine în apărare. Problemele vin însă tot mai des de pe zona centrală. Am văzut 2 faze în prima repriză care ne pot da fiori. Vorbim despre prima ocazie imensă a bulgarilor, în minutul 2, când o centrare de pe dreapta l-a prins în zona moartă pe Cadu şi depăşit de adversar pe Piccolo. Dacă Beto nu era chiar Beto şi nu avea probabil cel mai bun plonjon pe care l-am văzut până acum la el de la venirea la CFR, începeam practic meciul de la 0-1. Apoi, o altă fază de pus în discuţie, este pornirea lui Cadu de a proteja mingea pe centru. Da, cam ceea ce a făcut Rada la Ploieşti, în meciul de Cupă! Diferenţa e că atunci Mincă era în poartă, iar acum era Beto, cel care vorbeşte întotdeauna. Iar daca Beto n-a cerut în mod expres să se lase mingea (fapt sesizabil şi din faptul că el nu ataca mingea), atunci Cadu nu avea niciun rost să ia decizii pe cont propriu, să protejeze mingi în careul nostru în loc să le bubuie cât mai departe. Lipsă de concentare? Probabil că da. Fiindcă, tot doar aşa îmi pot explica şi cum, la lovitura liberă a bulgarilor din minutul 50 (scoasă cu greu de Mincă, de lângă bară), doar 2 oameni din zidul nostru au catadicsit să sară. Când zidul refuză să sară portarul este exonerat de orice vină. Situaţia poate fi alarmantă fiindcă, măcar apărarea o bifasem ca rezolvată, în formula Cadu-Piccolo. E clar că în faţa lor trebuie un închizător (care să se axeze doar pe asta), iar singurul 100% competent pare a fi Muri. Despre restul rezervelor, pe lângă faptul că au jucat prea puţin, n-ar fi mare lucru de spus, decât că se vede diferenţa uriaşă dintre eficienţa părţii drepte atunci când este acolo Sougou şi când intră De Zerbi. Îmi amintesc de italianul de acum un sezon, de panica pe care o semăna când avea mingea la picior. Unde o fi acum? Mingea nu-l mai caută, parcă nu-l mai iubeşte şi, aparent nici el n-o mai vrea. Formula de încercat pentru meciul viitor, la mijloc? Rui Pedro – mijlocaş ofensiv, Mureşan – cel defensiv şi, de ce nu, Sare pentru cel de legătură – la fel de bine aici ar merita încercat şi Godemeche, parcă era vorba că e un fel de Peralta (chiar dacă wikipedia îi atribuie doar 3-4 goluri în toată cariera).

Încă suntem departe de ceea ce ar trebui să jucăm. Sigur, mai e timp, mereu e timp, până ne mor toate speranţele. Ce e greu de explicat este minusul major la comparaţia „CFR – amicale iarna 2012” şi „CFR – amicale vară 2011”. Atunci se putea juca totuşi o idee mai bine, mai legat. Cum se poate să fi pierdut ceea ce aveam deja şi asta tocmai acum când, cică, omogenizăm echipa?! Avem vreo gaură în traistă?!

Articolul format corespunzator, plus activitate si comentarii mai pertinente AICI.