Alberto Botoghina 



23 Februarie 2012, 11:37 • Vezi toate opiniile lui Alberto Botoghina
Inter trebuie să schimbe. Nu neapărat antrenorul
Am văzut ultimele meciuri ale lui Inter în Serie A, dar şi partida din Champions League pierdută contra lui Olympique Marseille. În afara faptului că vorbim de o echipă căzută psihic, cred că se impun anumite schimbări urgente pentru redresarea corabiei nerrazurro.
Şi nu sunt de acord cu schimbarea lui Ranieri. Într-adevăr, oamenii trimişi în teren sunt responsabilitatea lui. Tot în acest sezon, dar puţin mai devreme, el găsise o formulă care s-aducă şapte victorii la rând. Acum interiştii sunt la vale, dar cred că problemele sunt în rândul jucătorilor, mulţi dintre ei ajunşi la capătul puterilor ori la capătul carierei.
Nu înţeleg avalanşa cu care unii oameni cer prelungirea contractului lui Chivu. E român, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii orb şi să nu observi că fundaşul nostru nu mai poate. Nu la nivelul la care e Inter. Nici măcar acum când pierde. În centru nu poate fi niciodată peste Lucio şi Samuel, iar pentru un fundaş lateral este mult prea lent. Pentru că vorbim de un fotbal adevărat. Bine, dacă s-ar întoarce în Liga I, ar fi cel mai bun fundaş din ţară. La fel dacă ar merge prin Emirate, ori prin China.
Dar fotbalul cerne, iar fotbalul mare e necruţător. Chivu ar trebui să înţeleagă asta şi, mai important, la fel şi Interul. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Stankovici. Doamne, ce fotbalist! Dar a venit momentul în care nu mai poţi. Nici să legi două pase, nici să recuperezi cum o făceai pe vremuri. Şi Cristi, şi Dejan trebuie să înţeleagă că lumina nu mai bate aşa cum bătea înainte pe scena lor.
Apoi, nu înţeleg ce se întâmplă cu Sneijder. A fost un om extrem de important în era lui Mourinho, ca mulţi alţii. Dar dacă nu pleci, atunci trebuie să joci în continuare nu să joci din amintiri. E drept că nici nu prea are cu cine. La Inter găsim acum o linie de atac plină de vârfuri ieşite din formă: Forlan, Pazzini, Zarate sunt morţi fără Milito, în timp ce puştiul Castaignos încă n-a ajuns la maturitatea pentru a fi o soluţie la un club mare din Serie A.
Câteva cifre: sezon curent (meciuri/goluri) # sezon trecut
Pazzini – 22/5 # 17/11
Forlan – 11/1 # 32/8 (At.Madrid)
Zarate – 14/0 # 35/9 (Lazio)
Milito – 19/12 # 23/5
Castaignos – 5/1 # 34/15 (Feyenoord)
Şi când dintr-o echipă de 11, găsim cinci oameni ba ieşiţi din formă, ba ajunşi la saturaţie, atunci te gândeşti să schimbi cu ceva. Iar Inter nu prea are cu ce. Speranţele stau în puşti precum Faraoni, Alfarez, Obi, Poli sau Castaignos. Talentaţi, dar eu sunt de părere ca în Serie A, dacă la 20 de ani nu eşti deja un mare talent şi un mare fotbalist, atunci trebuie să te mai căleşti pentru a face faţă.
Cu alte cuvinte, dacă nu eşti vreun mic “geniu” e greu să poţi exploda la 19-22 ani direct la un nivel înalt. Trebuie să mai aştepţi, dar Inter este un club care nu poate aştepta. La fel ca Milan, Barcelona, Real sau Manchester. Şi trebuie să schimbe. Nu neapărat antrenorul.
Articol oferit de FotbalTop.ro
Eu nu inteleg ce criterii aplici tu cand afirmi ca Chivu nu se poate ridica la nivelul lui Lucio sau Samuel! Poate cei de acum 2-3 ani, actualii sunt niste epave, care gafeaza pe banda rulanta... la fel si Ranochia. Chivu scapa din marcaj pe unul, gata, sfarsitul lumiii, dar ceilalti gresesc mult mai mult, dar nah, nu sunt romani
23 Februarie 2012, 17:21 •

Asa e, doar orbu' nu vede ca Cristi pur si simplu e prea lent...presa italiana la desfiintat...o presa italiana care mananca fotbal pe paine...nici varsta , nici anii ( si accidentarile...) nu-l mai ajuta...singurul atuu este plasamentul, dar daca nu mai ai viteza, degeaba...
23 Februarie 2012, 18:07 •




flo_ax Sigur, am o plăcere fantastică să-l critic pe Chivu doar că e român de-al meu. :) Sigur, ăia sunt nişte epave, cum spui tu, dar au avut grijă ca în minutul 93, într-o competiţie precum CHAMPIONS LEAGUE, să-şi marcheze oamenii cum trebuie.
Apropo, dacă nu se lua gol, atunci înţelegeam uşurinţa cu care spui tu "Chivu scapă unul din marcaj şi gata, sfarşitul lumii". Păi poate pentru Inter e sfârşitul... competiţiei. :)
23 Februarie 2012, 18:37 •
toata problema pleaca de la incapatanarea lui Moratti de-a tine la Inter niste jucatori care si-au cam spus cuvantul de multa vreme.Sunt de parere ca intinerirea masiva a lotului trebuia facuta imediat dupa plecarea lui Mourinho,pentru a nu aparea autosuficienta.Sunt jucatori care castigasera cam tot ce se putea,deci era clar ca nu vor mai avea acelasi randament.Si cu ce i-a inlocuit Moratti ?! Cu citeste tot
23 Februarie 2012, 18:55 •
Personalizeaza
Iti oferim pe pagina ta doar stirile care te intereseaza din GSP
Contribuie
Adauga articole, imagini, video, noutati si impartaseste-le cu prietenii tai
Conecteaza-te
Fa-ti propria retea de prieteni cu care sa comunici prin sport. Viziteaza profilul lor si pasiunea comuna va forma comunitatea voastra
Fa-te auzit
Exprima-ti opiniile prin intermediul MySport, iar daca esti bun poti fi citit de peste 250.000 vizitatori, zilnic, pe GSP.ro sau in Gazeta Sporturilor.







23 Februarie 2012, 13:03 • Imi place (2 persoane)